Școala de vară – Raport Eltera #2/2018

Școala de vară este un program educațional desfășurat în timpul vacanței de vară în cadrul proiectului Un Creion pentru România. Asta este definiția. 

În realitate, ne trezim dimineața devreme, încărcăm mașina cu materiale, ne sunăm unii pe alții să ne asigurăm că suntem gata de plecare cel târziu la ora 8:00 din Brașov, pentru că ne așteaptă toți copiii din sat, la Fiser, înainte de ora 10:00.

Alergăm prin magazin să cumpăram 40 de iaurturi și 40 de eugenii, pentru gustare. Apoi în mașină, punem la punct ultimele detalii. Care dintre noi preia grupa mica, cine face lecția despre forme geometrice, cât durează lecția fiecăruia și să nu uităm să le ștampilăm pașapoartele la finalul lecției.

Când în sfârșit ajungem, ne așteaptă o grămada de zâmbete. Cum să nu ne fi trezit noi de dimineață? 

Într-una din zile a plouat foarte tare. Asta nu i-a oprit pe copii. Înainte de ora 10:00, toți erau prezenți. Uzi, dar prezenți. 

„A fost cea mai frumoasa vacanță din viața mea” spune una dintre fetițele nelipsite de la program. 

Am ales Fișer pentru ca acolo deja se află o familie cu 5 copii pe care o ajutăm și pentru că am încheiat o colaborare cu școala din sat pentru a ajuta copiii să frecventeze școala în mod regulat. 

Vacanța de vară este așa de lungă atunci când nu e nimic de făcut. Așa că timp de o lună am mers la ei și am organizat activități ce le-au adus noi cunoștințe într-un mod distractiv. Toți copiii din sat au participat.

Programul s-a intitulat „Pașaport de vacanță”. Fiecare copil a confecționat un pașaport. Fiecare pagina urma a fi ștampilată la sfârșitul fiecărei activități, și anume patru pe zi. Iar la final, cine avea pașaportul plin, putea veni în excursie la Brașov.

Copiii au făcut experimente chimice cu Teresa. Petre i-a învățat matematică prin joc, iar Alex i-a învățat să formeze și să recunoască forme geometrice, Matthias i-a învățat despre ritmul muzical, iar Daniel și Christa despre ascultare, credință și iertare.  

Eu am fost capra. Capra cu trei iezi. Le-am povestit ce mi s-a întâmplat mie și iezilor. La final, copiii și-au însușit roluri ca și cum ar fi venit televiziunea, și au dat interviuri în calitate de lup, iezi sau vecini. „Ce s-a întâmplat?”
Așa ca asta a fost prima lor lecție de vorbit în public. 

I-am învățat despre țări, pașapoarte, orașe și ei ne-au învățat despre satul lor. 

Am găsit printre ei copii cu ochii triști, părăsiți de unul dintre părinți, copii cu lipsuri, dar cu sufletul bogat. 

La sfârșitul lunii iulie i-am urcat pe toți în autocar și am plecat la Grădina Zoologică la Brașov. Am luat cu noi și câțiva „bunici” singuri de la Azilul de Bătrâni din Fișer. 

Am beneficiat de acces gratuit la grădina zoologică. Deosebite multumiri domnului Horia Nistor și domnului Alin Pînzaru, director al Gradinii Zoologice Brașov. Delaco a furnizat produsele lactate pentru sandvișuri. 

Acum copiii par să aibă altă sclipire în ochi; puțin mai multă bucurie. Și când ne văd, zâmbesc mereu. Știu că îi așteaptă ceva fain. Vom merge la ei în mod regulat și în următorul an școlar. Aveți 8 luni să vă gândiți. În luna mai vom organiza echipa pentru Școala de vară – Fiser 2019 și ne-am bucura să vă avem alături. 

Și e treaba serioasa. Va trebui:

1. Să vă puteți trezi de dimineața, chiar dacă e vacanța.

2. Să veniți să ne învățați ceva util și interesant.

3. Să pregătiți o ilustrație, o poveste sau o activitate legată de ceea ce ne veți învăța.

Însă, dacă nu aveți abilitați pedagogice, vă așteptăm:

1. Să împărțiți gustarea

2. Să feliați pepenele

3. Să faceți sandvișuri pentru excursie

Dar dacă și aceste activități nu vă sunt la îndemână sau nu aveți timp (cineva trebuie să și muncească), puteți dona bani pentru materiale și activități, cu mențiunea, școala de vară, în contul Asociației Eltera.

Prețuind dreptul copilului de a se dezvolta și deplin recunoscători pentru ca ne sunteți alături,

Echipa Eltera

Prin

Caty Roos – Șefa 🙂