Un creion pentru România – Raport Eltera #1/2018

Copiii de la sat frecventează școala cu dificultate. După vizite repetate, am aflat că doar jumătate din copii merg la școală în mod regulat. Am vizitat câteva școli, iar apoi am mers din casă în casă, la copiii care lipseau. Am aflat, de asemenea, că o parte din copiii de la sat nici măcar nu au fost înscriși vreodată la școală. 

Într-una din vizitele noastre, termometrul arăta -20°C. Unii copii erau bolnavi  și au stat acasă. Alții nu aveau încălțăminte sau îmbrăcăminte de iarna, așa că nici ei nu au mers la școală. Cu o seară înainte am pregătit ibrice pentru fiert apă, cutii cu ceai, lămâi și miere, ce aveam să le împărțim copiilor, a doua zi. 

În sălile de clasă i-am felicitat pe micuți că merg la școală fără să lipsească și le-am oferit cadouri constând în rechizite școlare și cărți de povești. 

Pe cei care i-am găsit acasă i-am încurajat să frecventeze școala în mod regulat și am discutat cu părinții lor.

Adela și frații ei au stat acasă în acea zi. Se întâmplă des să lipsească de la școală. Mama celor 5 copii nu a fost deloc la școală și este greu motivată să îi pregătească în fiecare zi din nou și din nou. Se lasă preocupată de treburile de la fermă, iar copiii rămân acasă. 

Pentru copii ca ei, am inițiat proiectul Un creion pentru România. Acesta se adresează copiilor de la sat care întâmpină greutăți în a frecventa școala, din diferite motive.

Am întâlnit mulți copii care își doreau un creion, să poată scrie și ei.

Totodată, am încheiat colaborări cu aceste școli și ne vom asigura că toți copiii merg la școală în mod regulat.

Momentan, lucrăm în două școli din județul Brașov și ne dorim ca în viitor să extindem implicarea noastră și în alte sate.

Caty Roos
Președinte – Asociația Eltera

Leave a Reply

Your email address will not be published.