Category: Româna

Eu: “ANDREI!” Și mă uit fix la el și îi zâmbesc și știe cât de tare mă bucur să îl văd.

Andrei: “Prezent!” Că am tot exersat de câteva zile și știe ce să zică.

Apoi strig “FLORI!” Și mă uit la Flori care își așează rochița de emoții și bucurie.

Andrei o ajută: “Flori, zi ‘prezent’!” Și Flori strigă: “Flori”, că nu știe exact ce însemnă cuvântul celălalt.

Ș i pe rând îi strig pe toți: “MĂDĂLINA! ELENA! DANI! MIRUNA! ANASTASIA! BOGDAN! IONUȚ! ROMINA! ….”

Asta e prima grupă din cele trei grupe de copii înscriși la școala afară. Fiecare grupă este formată din zece copii. Îi știm pe nume și ne dăm seama când unul lipsește și întrebăm imediat de el.

Când un copil lipsește, cel mai trist răspuns este: “E la Brașov!” Asta înseamnă defapt, că e la cerșit în oraș și nu se va întoarce decât mai spre seară. Va trebui să facă ceva bani până se va putea întoarce acasă.

Ș i știu că nu a vrut să meargă, pentru că la ș coala afară e fain tare și primește și o gustare. Dar, nu a avut de ales…

Cu inima strânsă că unu lipsește, începem activitatea. Ne spălăm pe mâini cu săpun. Aruncăm servețelul la gunoi după ce ne ștergem și apoi ne așezăm la masă. Așteptăm lecția pentru că avem așa multe de învățat până începe școala în toamnă și va trebui să fim pregatiți.

La școala afară învățăm să venim la timp, să stăm așezați pe scaun, să fim atenți, să vorbim pe rând, să ținem un creion în mână. Tot aici învățăm culorile și cum să desenam o planșă. Învățăm care e dreapta și care e stânga, sau ‘cealaltă dreapta’.

Ș coala afară este un program dedicat copiilor care nu au stat niciodata așezați pe un scaun la o masă și care nu au ținut niciodată un creion în mână. Școala afară este un program menit să îi pregătească pe copii pentru școala în sala de clasă.

Pe Nea Vasile l-am gasit citind din Biblie lângă o sobă în care nu ardeau lemne. Mutulica s-a grabit să îmi arate că în magazia închisă cu lacăt, nu avea nici un lemn de foc.

Am aflat apoi că bătrânul a lucrat toată viața cu ziua sau la stână, iar acum la cei 72 de ani ai săi, nu are pensie și nici un alt venit.

Așa că, i-am creat noi o pensie. Pentru că prețuim demnitatea lui Nea Vasile, așa vom numi acest ajutor lunar pe care dorim să i-l oferim pentru tot restul vieții sale.

În Decembrie 2020, i-am dus prima pensie. Cu bucurie și cu mâinile înghețate, i-am înmânat un pix. El, cu ochii în lacrimi, căuta unde să semneze. I-am cerut și buletinul, să fie ca pe bune și apoi i-am dat plicul cu prima lui “pensie”.

E greu să construiești atunci când mai întâi trebuie să astupi o groapă atât de adâncă săpată de lipsuri, neștiință și disperare. Asta facem acum. Încercăm să îi aducem până la nivelul demnității și apoi să clădim împreună cu ei. 

“O soluţie ingenioasă” a numit presa din Brasov programul nostru de Bonuri de Pâine. Am creat nişte bonuri. Le-am creat noi, Asociația Eltera, şi am semnat un contract cu o brutărie. Pe baza acestor bonuri, pe care le dăm noi, persoanele pot merge să îşi procure o pâine, iar, apoi, o dată pe lună, recuperăm aceste bonuri şi plătim contravaloarea lor. Deocamdată, la Fişer au beneficiat familii cu copii, iar la Rupea persoanele varstnice. Am dat in jur de 3000 de bonuri de pâine până acum. 

În toamnă ne-am bucurat de recolta din gradină. Bunica Mihaela și-a deschis porțile pentru toti copiii din vecinatate. Am pregătit afară în curte la soba cu lemne, cartofi și “castravete mare”, care mai este întâlnit și sub denumirea de dovleac. Copiii au intrat pe rând pe poartă. Se asezau la rând, iar bunica Mihaela le punea în mână cate o farfurie. “Ia să mănânci și tu ceva”. Ochii le străluceau de bucurie și multumindu-ne cu un zambet mergeau cu grijă să nu le cadă mâncarea și se așezau pe jos și își găseau un loc lângă ceilalți copii. Așa se așezau și copiii din Africa.

Bunica Mihaela îi știa pe toți pe nume. “Hai și tu! Cred că de ieri nu a mai mâncat copilul ăsta”, mă asigura ea că cei mai flămânzi copii din sat sunt prezenți.

I-am găsit mai drepți și mai luminati la față. Sunt alți oameni. Acum cunosc în- semnătatea cuvântului spe- ranță. Iar noi am învățat cu toții că speranța se construiește cărămidă cu cărămidă, în echipă și având în spate o mulțime de oameni.

2020:

2017:

Cred că fiecare copil din aceste comunități sărace, are nevoie de o “cărămidă” de speranță. Și putem construi un altfel de viitor pentru ei. 

Am înmânat cu bucurie cheile de la casă. Iar când am crezut că am terminat, că îmi pot da jos casca de constructor, defapt am descoperit că sunt și mai mulți copii lipsiți de speranță; copii pierduți în întunericul sărăciei, care au nevoie de noi pentru a le construi un viitor luminos.

“Clubul copiilor” așa am intitulat programele de suport educațional pentru copiii din sate. Avem două cluburi în Județul Brașov și două în Județul Buzău. Aici copiii beneficiază de o masă caldă, suport în efectuarea temelor sau sprijin în a învăța să scrie și să citească. 

            

Copiii au parte și de activități de dezvoltare a deprinderilor prin joc. Prin acest afterschool social încercăm să substituim grija părinților, în multe cazuri definitiv absenți, și să acoperim lipsurile de acasă.

           

Deodata cu instalarea stării de urgență și suspendarea cursurilor școlare, a trebuit să întrerupem programele noastre educaționale. Am vizitat copiii acasă, le-am dus cărți de citit, produse de igiena, medicamente și alimente.

           

Interzicerea liberei circulații a făcut ca mulți dintre părinții copiilor să nu își poată desfășura activitatea zilnică de lucru, au rămas fără venituri, iar lipsurile de acasă au fost din ce în ce mai mari.

     

Chiar dacă acasă situația era grea și înainte; copiii primeau o masă caldă la Clubul Copiilor.

                             

În luna martie, pentru familiile aflate în situații de risc ridicat am inițiat un proiect de agricultură și am început să plantăm. Am plantat o gradină de legume, un câmp de cartofi și am instalat o seră.

       

       

Persoanele implicate în proiect au săpat straturi, au plantat, iar acum udă și curăță grădina. Activitatea se desfașoară uneori zilnic, alteori de trei ori pe săptămână. În zilele de marți, fiecare persoană primește câte o plasă cu alimente și produse de curățenie. În zilele de vineri, stăm pe iarbă, mâncăm împreună și povestim cum a fost săptamâna și ce ar mai trebui să facem. 

Am sărbatorit împreună zilele lor de naștere, iar pentru fiecare dintre cei sărbătoriți până acum, a fost primul tort, primele lumânări, prima șansă de a-și pune o dorință. Da, și oamenii săraci au dorințe.

              

       

În echipa noastră sunt și două doamne în vârstă. Două bunici care își cresc singure nepoții. În comunitatea lor, bunicile sunt mame pentru toți. Ele au trăit în alte vremuri și cumva și-au însușit un simț al responsabilității, care le lipsește cu desăvârșire copiilor lor. Așa că, ele duc pe umeri întreaga familie. 

       

       

Caty Roos