Un copil nu poate fi mai mult decât îl vede un adult. Are nevoie de cel puțin un adult să creadă în el… să investească în el, să îl asculte, să îl învețe, să îl încurajeze… să îi șteargă nasu’, să îl învețe să se spele pe mâini, pe față, pe dinți, să îi cumpere încălțăminte, îmbrăcăminte, cărți, caiete, creioane, ascuțitoare și gumă de șters… să îl învețe să țină un creion în mână… să îi zâmbească și să îi spună ‘Bravo!’ sau ‘Mă, ce tare ești! Mie nu mi-ar fi ieșit așa de bine din prima!’ Asta doar așa să râdă și el, că știe că ‘prima’ e de fapt a 89-a încercare.
Cam după 100 de ore de învățare, 2100 km de navetă, 50 de sendvișuri, 200 de roșii cherry, 100 de biscuiți, 12 fișe de colorat, 20 de fișe cu liniuțe, un caiet special, 10 creioane, o cutie de culori, o ascuțitoare și 4 gume de șters, un copil învață să stea așezat la masă, să țină un creion în mână și să scrie prima sa literă. Dacă am fi știut că implică atât de multe, probabil am fi renunțat din prima zi.
