“Clubul copiilor” așa am intitulat programele de suport educațional pentru copiii din sate. Avem două cluburi în Județul Brașov și două în Județul Buzău. Aici copiii beneficiază de o masă caldă, suport în efectuarea temelor sau sprijin în a învăța să scrie și să citească.
Copiii au parte și de activități de dezvoltare a deprinderilor prin joc. Prin acest afterschool social încercăm să substituim grija părinților, în multe cazuri definitiv absenți, și să acoperim lipsurile de acasă.
Deodata cu instalarea stării de urgență și suspendarea cursurilor școlare, a trebuit să întrerupem programele noastre educaționale. Am vizitat copiii acasă, le-am dus cărți de citit, produse de igiena, medicamente și alimente.
Interzicerea liberei circulații a făcut ca mulți dintre părinții copiilor să nu își poată desfășura activitatea zilnică de lucru, au rămas fără venituri, iar lipsurile de acasă au fost din ce în ce mai mari.
Chiar dacă acasă situația era grea și înainte; copiii primeau o masă caldă la Clubul Copiilor.